Liturghie Arhierească, Rugăciune și filantropie la Biserica Albastră de la Parohia Oradea-Vii
Duminică, 19 ianuarie 2020, la „Biserica Albastră” de la Parohia Oradea-Vii, se va oficia Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Părinte Sofroniu, Episcopul Oradiei, înconjurat de P.C. Părinți consilieri eparhiali, arhidiaconi și diaconi și de preoții slujitori ai acestei biserici.
Se va face pomenire de veșnică recunoștință pentru Părintele Lucian Roșu, preot și protopop de Torino, ginerele familiei Pr. Gheorghe Nemeș, mutat la Domnul la data de 2 ianuarie 2020.
Se va înălța rugăciune de mulțumire pentru toate darurile primite în cursul celor 77 de ani de viață ai Părintelui Protoiereu Gheorghe Nemeș.
Cu prilejul proclamării anului 2020 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”, Părintele Gheorghe Nemeș, inițiatorul și președintele comitetului de susținere al proiectului „Agapa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Parohia Oradea-Vii, care este și directorul sucursalei parohiale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Asociației Filantropia a Episcopiei Oradea, aduce sincere mulțumiri tuturor filantropilor ortodocși români din Parohia Oradea-Vii și din Parohia Sfânta Cruce Torino cu prilejul împlinirii în anul acesta a 10 ani de întrajutorare a bătrânilor, bolnavilor, săracilor și a copiilor fără de părinți.
Dumnezeu să binecuvinteze cu pace și sănătate pe toți cei ce sprijină cu darul lor pe cei mulți din parohia noastră, iar celor care trăiesc în neputință, rugăm pe Bunul Dumnezeu și pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul filantropiei noastre, să le dăruiască tuturor sănătate, fericire și La mulți ani!
Comentarii recente