Raport de activitate la Sucursala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Parohia Oradea-Vii – 5 decembrie 2021
Așezământul Pastoral, Social, Cultural și Filantropic „Sf. M. Mc. Gheorghe” din cadrul Parohiei Oradea-Vii a fost fondat în anul 2000 prin directa purtare de grijă a Părintelui Paroh Gheorghe Nemeș.
La data de 18 septembrie 2010, cu prilejul vizitei canonice în Eparhia noastră, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a vizitat și parohia Oradea-Vii, „Biserica Albastră” și Așezământul social „Sf. M. Mc. Gheorghe”.
Cu acest fericit prilej s-a binecuvântat și inaugurat proiectul „Agapa Sf. M. Mc. Gheorghe” care are ca obiectiv ajutorarea bătrânilor, a bolnavilor, a săracilor și a copiilor fără de părinți și singuratici.
La puțin timp după această dată am primit Decizia Chiriarhală a Preasfințitului Părinte Sofroniu, Episcopul Oradiei, numindu-mă preot coordonator al tuturor proiectelor ce se derulează la acest așezământ.
La sfârșitul fiecărui an s-a întocmit un raport de activitate prezentat în sfânta biserică a parohiei noastre de față fiind Preasfinția Voastră, înconjurat de preoții slujitori și de un mare număr de credincioși și susținători al acestor proiecte.
În acest an din cauza pandemiei și a restricțiilor cauzate de această boală numită Covid-19 s-a amânat prezentarea acestui raport de activitate până în această zi de 5 decembrie 2021 când se serbează și hramul bisericii noastre.
Preasfinția Voastră,
Din activitatea desfășurată în cursul anului 2021 amintesc următoarele:
- O masă caldă la domiciliu bătrânilor și al bolnavilor de luni până vineri prin voluntarii Iluța Dacian și Păun Stelian
- Ajutoare financiare bolnavilor grav și cu diferite dizabilități conform certificatelor medicale
- Ajutoare de înmormântare familiilor îndoliate și copiilor orfani
- Ajutoare financiare pentru a se cumpăra lemne de foc familiilor sărace
- Ajutoare financiare pentru mama și fiul internați la Asociația „Casa Verde”, căminul de bătrâni din Miersig, Bihor
- Ajutor financiar pentru Parohia Hodiș, Protopopiatul Tinca, pentru terminarea lucrărilor la casa parohială
- Peste 100 de pachete credincioșilor din parohie cu prilejul Sfintelor Paști ale anului 2021
- Ajutoare în alimente, îmbrăcăminte, medicamente și pentru chiria a două văduve sărace
- Ajutoare financiare pentru operațiile în țară și străinătate
Pe lângă activitatea social-filantropică, pe tărâm pastoral în calitate de preot slujitor la această sfântă biserică am coordonat lucrările de înfrumusețare și dotare a bisericii cu patru icoane, un tron arhieresc și un tetrapod executate în stil brâncovenesc la Arad de către Martin Sorin și Laurențiu Anton.
Toate acestea binecuvântate și sfințite astăzi 5 decembrie 2021 de către Preasfințitul Părinte Sofroniu, Episcopul Oradiei.
Tuturor credincioșilor care au donat la frumusețea Casei lui Dumnezeu la acest mare praznic de hram, le mulțumesc rugând pe Bunul și Milostivul Dumnezeu să le răsplătească cu sănătate, fericire și „La mulți ani”, iar celor ce s-au mutat la Domnul, Dumnezeu să le facă parte de Împărăția Cerurilor la Biserica cea triumfătoare.
Numele tuturor credincioșilor donatori sunt trecute într-un registru-pomelnic special care se va păstra spre amintire în Chivotul bisericii de pe masa Sfântului Altar.
Preasfințitului nostru, Preasfințitului Părinte Sofroniu, Episcopul Oradiei îi aducem fiești mulțumiri pentru participarea la Sfânta Liturghie Arhierească, pentru cuvântul de învățătură și pentru sfințirea acestor icoane și a tronului arhieresc, care vor rămâne mărturie peste veacuri de credincioșia și evlavia fiilor acestei biserici care la data de 1 octombrie 2021 a împlinit 83 de ani de la punerea pietrei de temelie.
La mulți și binecuvântați ani Preasfințite Părinte Sofronie!
Cu alese și fiești mulțumiri,
al Preasfinției Voastre, fiu duhovnicesc,
Preot coordonator Gheorghe Nemeș
Comentarii recente