Pr. VALERIU IOJA

pr-valeriu-iojaPr. VALERIU IOJA S-a născut la 19 august 1903, în localitatea Ravna, jud. Arad. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, studiile secundare la Şcoala Normală din Arad, absolvindu-le în anul 1924, iar cele universitare la Academia Teologică din Oradea, pănă în anul 1928, când, la 25 iunie, a depus examenul de calificaţiune preoţească. A fost hirotonit ca preot, în Oradea, la 19 octombrie 1928, când a fost numit administrator în parohia Secaci, protopopiatul Beliu, din sudul Bihorului, unde a funcţionat până în anul următor, când s-a mutat la Oradea, fiind numit catehet şi aspirator al „Oastei Domnului”. În anul 1929, împreună cu părintele Ştefan Lupşa, a condus şi administrat parohia protopopească Oradea. A fost introdus ca preot paroh în cartierul Viile Orăzii la 1 martie 1930, lui datorându-se, în cea mai mare măsură, organizarea noii parohii şi construcţia lăcaşului de cult, fără a izbuti însă, din cauza vremurilor tulburi, a ocupaţiei străine şi a războiului în primul rând, să termine Sfântul lăcaş, fiind silit să ia drumul refugiului.