Pr. IOAN COROBAN

Pr. IOAN COROBAN S-a născut la 22 noiembrie 1953, într-o familie de buni credincioşi ortodocşi din satul Cociuba Mică, com. Pietroasa, Bihor. Şcoala primară a urmat-o în satul natal şi în Pietroasa. Între anii 1968 şi 1973 a frecventat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeş, iar între 1974- 1978 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, fiind hirotonit diacon, iar apoi preot în noiembrie 1980, de către Prea Sfinţia Sa Timotei Seviciu, Episcop Vicar al Eparhiei Timişoarei şi Caransebeşului, pentru Seminarul Teologic din Caransebeş, unde, între 1980-1983, a funcţionat şi ca profesor. Între anii 1983-1989 a fost preot paroh în oraşul Marghita. Din anul 1989 este consilier bisericesc al Eparhiei Oradiei. La Parohia ortodoxă Oradea-Vii a funcţionat între anii 1992 şi 1995, contribuind, în contextul schimbărilor petrecute în Tară, la repunerea în drepturile sale fireşti a credinţei străbune în viaţa enoriaşilor. Alături de indeplinirea responsabilităţilor ce-i revin în cadrul Centrului eparhial, din anul 1996 funcţionează ca preot la Catedrala „Biserica cu Lună” din Oradea.