Pr. GHEORGHE COMAN S-a născut la 15 martie 1915, în satul Pişchia, com. Murani, jud. Timiş. După terminarea şcolii primare şi a liceului, a urmat, la Cernăuţi, Facultatea de Teologie (pe care a absolvit-o în anul 1937), apoi Facultatea de Drept (absolvită în anul 1939). Prin căsătoria cu Otilia n. Deacu (originară din localitatea Blandiana) au avut două fiice, pe Otilia Valeria Doina (poeta Ana Blandiana) şi Geta. Între anii 1938-1940 a funcţionat ca profesor la Liceul „Victor Babeş”, din Timişoara. A fost hirotonit preot în luna mai 1940, rămânând la dispoziţia cancelariei Eparhiei Timişoarei, iar în 1941 a fost declarat preot confesor în cadrul armatei, în 1944 plecând pe front ca preot militar. După război, a funcţionat ca preot paroh al Parohiei ortodoxe „Viile Orăzii”, din septembrie 1945 până în septembrie 1952, lui datorându-se, în bună măsură, terminarea bisericii, în septembrie 1952, cu prilejul sfinţirii acesteia de cărtre Valerian Zaharia, episcopul Oradiei, primind distincţia de iconom stavrofor. La scurt timp a fost transferat la Catedrala „Biserica cu Lună”, fiind totodată numit consilier economic al Eparhiei Oradiei, între anii 1945-1948 funcţionând şi ca profesor la Liceul „Partenie Cosma” din Oradea. Bun român şi înflăcărat patriot, părintele Gheorghe Coman a fost urgisit nu o dată de către regimul comunist, inclusiv ca deţinut politic. A încetat din viaţă la scurtă vreme după eliberarea din închisoare, la 17 octombrie 1964.
Articole recente
Arhive
- februarie 2025
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- octombrie 2023
- august 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- octombrie 2022
- iulie 2022
- aprilie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- octombrie 2021
- decembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- ianuarie 2020
- octombrie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- decembrie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- septembrie 2016
- mai 2016
- februarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- aprilie 2015
- ianuarie 2015
Comentarii recente