Mult îndurerată familie, Iubiți credincioși și credincioase,
Preoții, credincioșii și membrii de susținere a proiectelor ce se derulează la Sucursala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Bisericii Albastre de la Parohia Oradea-Vii sunt profund îndurerați de plecarea atât de fulgerătoare de la casa familială și de la locul de muncă, spre lumea cu cei drepți a harnicei, frumoasei și talentatei în toate domeniile a credincioasei și filantropei Doamna Profesoara Dana-Zoița Bonca, Directoarea Școlii „Henri Coandă”.
Inițiatoare și susținătoare a multor proiecte culturale, sociale și filantropice, Doamna Profesoara Dana-Zoița Bonca, a știut să ofere bucurie bătrânilor, bolnavilor, copiilor și tuturor celor mulți beneficiari la Liceul „Henri Coandă” pe care l-a fondat și condus cu atâta înțelepciune ani de zile.
Un asemenea Om „nu a murit, ci doarme”, v-a rămâne prezentă în Biserica Albastră a cărei credincioasă a fost până în ultimul moment.
În urma daniilor oferite bisericii și Așezământului cultural, social și filantropic, precum și contribuțiile benevole la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului, la Catedrala Învierea Domnului din Oradea, la Mănăstirea Izbuc, la Parohia Lorău și la alte multe mănăstiri și parohii din județele Cluj și Bihor, Doamnei Dana-Zoița Bonca i s-a oferit la data de 2 octombrie 2020 Diploma omagială 2020- „Anul omagial al pastorației părinților și copiiilor”, „Anul comemorativ a filantropilor ortodocși români”.
Pentru toate aceste fapte bune și încă multe altele nădăjduim după cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos, „….întrucât ați făcut unora dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.” (Matei 25, 34-40)
Mult îndureată Mamă Domnița,
Mult îndureată Mamă Domnița,
Fiicelor mele Valerica și Diana,
Precum și nepoților,
Vă îmbrățișez pentru ultima oară cu rugămintea să nu mă dați uitării ci să mă pomeniți în rugăciunile voastre!
Cu sfinții odihnește sufletul roabei lui Dumnezeu, Dana-Zoița Bonca ale căror rămășițe pământești vor fi așezate spre veșnică odihnă alături de soțul Valeriu în satul natal Lorău, miercuri, 9 decembrie 2020, ora 12.
Veșnica ei pomenire! Pomenirea ei din neam în neam!
Gheorghe Nemeș
Preot-filantrop
Comentarii recente