Rugăciune și filantropie pentru tinerii de la Clubul Colectiv din București

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, l-a Biserica Albastră de la Parohia Ortodoxă Română Oradea-Vii, prin grija Părintelui Coordonator Gheorghe Nemeș și împreună cu membrii de susținere a proiectelor ce se derulează la Așezământul cultural-social Sf. M. Mc. Gheorghe, în cele 8 zile ce au trecut de la tragicul accident de la Clubul Colectiv din București, s-au oficiat rugăciuni de însănătoșire pentru cei bolnavi-arși, iar pentru cei decedați s-a săvârșit parastas de pomenire.

În Duminica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, la Ectenia celor adormiți s-au înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru odihna celor 44 de tineri decedați, iar seara în cadrul Sfintei Taine a Maslului și în prezența a peste 100 de persoane s-a înălțat rugăciune de însănătoșire pentru toți cei suferinzi. După terminarea Sfintei Taine a Maslului, tineri voluntari împreună cu cei prezenți au aprins 44 de lumânări în memoria celor arși și decedați în focul de la Clubul Colectiv-București, cântând „Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!”.

Prin grija părintelui Gheorghe Nemeș și a tuturor membrilor susținători s-a hotărât ca pe bază de chitanțe eliberate de casierul Filantropiei, să se încaseze donațiile benevole pentru sprijinirea familiilor cu bolnavi arși sau decedați. Această inițiativă a fost agreată de toți credincioșii prezenți la Sfânta Biserică în data de 8 noembrie 2015 și se va încheia de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, hramul Bisericii Oradea-Vii.

Dumnezeu Să binecuvinteze pe toți donatorii cu pace și sănătate, iar familiilor îndurerate, mângâiere și bolnavilor însănătoșire grabnică.