La împlinirea vârstei de 75 de ani ai P.C. Părinte Gheorghe Nemeș

Cu prilejul împlinirii a 75 de ani de viață ai Părintelul Gheorghe Nemeș, duminică, 21 ianuarie 2018 la Biserica Albastră de la Parohia Oradea-Vii s-a oficiat liturghie arhierească.

La invitația Părintelui Gheorghe Nemeș și a tuturor credincioșilor din parohie, Preasfinția Sa a binevoit a răspunde cu prezența, înconjurat de preoți consilieri, arhidiaconi și diaconi de la Centrul Eparhial.

Credincioșii, în număr foarte mare prezenți la Sfânta Liturghie, au dat ascultare cuvântului de învățătură rostit de Preasfințitul Părinte Sofroniu, Episcopul Oradiei.

La otpust părintele sărbătorit, Gheroghe Nemeș, a primit diplomă de excelență de la Prof. Univ. Cornel Teodor Durgheu, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.

Credincioșii și credincioasele i-au oferit părintelui buchete de flori albe și un coș de crini imperiali, după cum se poate observa în fotografia de grup.

dsc_0245

Credincioșii prezenți au beneficiat de o masă caldă ( 3000 de sarmale calde ), pâine și ceai, iar celor bolnavi și anumitor sponsori din cursul anului li s-a trimis la domiciliu, prin voluntarii bisericii, mâncare caldă și alte bunătăți gătite la trapeza bisericii.

Preasfințitul a consemnat în Sfânta Evanghelie și în Cartea de Aur de la Centrul pastoral, social, cultural şi filantropic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, evenimentul zilei, urmând ca în duminica următoare să se dea citire despre cele consemnate.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”20″ exclusions=”461″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”120″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”26″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″] 

 

 

Redăm în continuare binecuvântările și însemnările Preasfințitului Părinte Dr. Sofronie Drincec Episcopul Oradiei, din Sfânta Evanghelie și din Cartea de Aur a Bisericii Albastre de la Parohia Oardea-Vii.

Din Sfânta Evanghelie

La 21 ianuarie 2018, Duminica a treizeci și doua după Rusalii, a vameșului Zaheu, cu o săptămână înainte de începerea Triodului, am slujit la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohiei Oradea-Vii, enoria veche a Căilor Ferate Române, cunoscută și ca biserica ce are cupolele albastre sau „biserica albastră”, asemeni azurului cerului, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei Făcătorul de minuni și de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință, serbând, în frumos cadru liturgic, pe Părintele Gheorghe Nemeș, la împlinirea a trei sferturi de veac de viață pământească, în aleasă și pilduitoare slujire preoțească în Via Domnului, Bunul și Atotmilostivul Dumnezeu să-i dăruiască sărbătoritului, pe lângă cei șaptezeci și cinci de ani de viață, bogată înzilire, sănătate deplină, „de diamant” cum ar zice Voievodul de la Argeș, Înaltpreasfințitul Calinic, liniște și pace sufletească, pentru încă cel puțin douăzeci și cinci de ani, pentru a bate suta și a veni iarăși, cu toții, la serbarea centenarului!

Sofroniu al Oradiei Mari

 

 

Din Cartea de Aur

În binecuvântata și senina zi de Duminică, 21 ianuarie 2018, la biserica albastră și la centrul pastoral social-cultural al parohiei Oradea-Vii, l-am serbat pe Prea Onoratul Părinte Gheorghe Nemeș, la împlinirea frumoasei, patriarhalei, biblicei vârste de șaptezeci și cinci de ani, trei sferturi de veac! O ocazie unică și fericită în care, cu toții, ierarh, preoți și diaconi înconjurați de mulțimea credincioșilor am adus aleasă mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, rugându-L să-Și reverse harul îmbelșugat peste cel sărbătorit, peste familia sa, cea mică și cea mare, a parohiei, pentru a ne putea bucura și pe mai departe, cât mai mulți ani – încă cel puțin douăzeci și cinci – și în cât mai multe și frumoase împrejurări de darurile și binefacerile Proniei, pentru înseninarea vieții, pentru întărirea dragostei frățești și a comuniunii, a păcii și unității, întru bucuria Duhului Sfânt, în pace și liniște, cu vie și netrecătoare recunoștință la Tronul Slavei, rugându-L pe Bunul Păstor și Arhiereul sufletelor noastre, Hristos Domnul, să-i dăruiască sărbătoritului zile multe și vesele, cu sănătate deplină și nenumărate împliniri, pentru a putea și pe mai departe, la fel ca și până acum, împărtăși bucurie și voie bună și celor din jur, pentru a fi dispus să împrăștie lumină și strălucire de Sus, isvorâtă din lumina și strălucirea liturghiei, ruptă din lumina și strălucirea neînserată, asupra tuturor celor pe care îi întâlnește neobosit, neastâmpărat, neostoit, în toate căile vieții sale, spre înmulțirea bunei așezări duhovnicești, a bunei dispoziții sufletești, a bunei voiri către toți și către toate, într-un nesfârșit ospăț ceresc pe pământul oamenilor.

Sofroniu