Comemorarea Eroilor Revoluției Române din decembrie 1989
Duminica 21 decembrie 2025, după oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la Biserica Albastră, de la Parohia Oradea Vii, credincioșii împreună cu membri Asociației Victoriei Revoluției din decembrie 1989 prezenți în fața Sfântului Altar au participat la parastasul de pomenire a tinerilor eroi martiri din Oradea, căzuți pentru libertate, dreptate și pace la revoluția din decembrie 1989.
Copiii îmbrăcați în costume naționale de la grădinița numărul 53 din Oradea, au colindat alături de toți credincioșii prezenți, iar părintele Gheorghe Nemeș, după cuvântul de învățătură le-a oferit iconițe si daruri tuturor celor prezenți.
În ziua următoare, 22 decembrie 2025, subsemnatul acestor rânduri a participat alături de Preacucernicul părinte Ionuț Jolța, preot militar al Garnizoanei Oradea, la Ceremonialul religios-militar oficiat în cimitirul Municipal Oradea, unde își dorm somnul de veci cei patru eroi martiri; slt Adrian – Victor Pușcău, slt. Marius Cosma, slt. Damșe Adrian – Dorin și Tomozei Neculai.
S-au depus coroane de flori de oficialitățile militare, Județene și Municipale, s-a cuvântat și s-a cântat veșnică pomenire, continuându-se cu un colind tuturor eroilor care s-au jertfit pentru eliberarea de regimul ateu – comunist la Revoluția din decembrie 1989, care ne-a adus tuturor pacea și libertatea religioasă.
La acest eveniment dureros petrecut acum 36 de ani, s-a adus cuvânt de omagiere din partea Subprefectului Emilian Pavel al Județului Bihor, de P.C. păr. Gheorghe Nemeș și de Vulcu Daniel, ambii membrii ai Asociației Victoriei Revoluției din decembrie 1989.
Părintele Ionuț Jolța preot militar și cu păr. George S. Nemeș de la Parohia Oradea Vii, le-au urat tututor participanților sărbători fericite și „La mulți ani!”
Dumnezeu să îi odihnească și veșnica lor pomenire!
Oradea
24.12.2025
Pr. Gheorghe Nemeș

Comentarii recente